RAPORT ANUAL
PRIVIND IMPLEMENTAREA
STRATEGIEI DE SUSTENABILITATE
A UNIVERSITATII “1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA
1. Preambul
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ca și instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, are datoria de a contribui, prin modalităţile specifice educaţiei și cercetării, la crearea unei culturi a sustenabilității atât la nivel local, cât și la nivel regional, național și global. Totodată Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia are și o responsabilitate de a avea un impact pozitiv asupra societății, prin formarea studenților în spiritul respectării principiilor dezvoltarii durabile, pentru a crea un efect de multiplicare a acțiunilor la nivelul comunității.
Strategia de sustenabilitate a Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia reprezintă un angajament de a contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluția Organizației Națiunilor Unite, și de a-și ghida toate acțiunile și activitățile în conformitate cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030.
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă prin asigurarea unei educații de calitate, cuprinzătoare și echitabilă și prin promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții; încurajarea invoatiei; promovarea unor măsuri menite să combată schimbările climatice și impactului acestora. Totodată Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, respectă şi valorizează diferenţele socio-culturale existente în rândul studenților, asigura incluziunea, egalitatatea de gen, asigura un ambient sănătos în toate spațiile universității și promovează utilizarea responsabilă a resurselor.
Urmărirea implementării strategiei de sustenabilitate implică monitorizarea permanentă a progresului și rezultatelor acțiunilor universității.
II. Rezultatele monitorizării obiectivelor strategice, indicatori cheie și măsuri propuse pe domenii de sustenabilitate
Domeniul 1: AER, SCHIMBARI CLIMATICE SI ENERGIE
Obiectiv strategic
O1.1. Utilizarea a cel puțin 30% energie provenită din surse regenerabile până în anul 2030 și 100% energie provenită din surse regenerabile până în anul 2050 pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Masuri
M1.1. Achiziționarea de energie din surse regenerabile pentru clădirile universității
M1.2. Valorificarea oportunităților de producere a energiei din surse regenerabile pe amplasament pentru a reduce emisiile de dioxod de carbon.
M1.3. Minimizarea consumului de energie și costurile acesteia
M1.4. Instalarea de centrale termice de înaltă eficiență, izolare clădirilor, instalarea de sisteme de iluminat cu LED
M1.5. Înlocuirea parcului auto cu autovehicule electrice
M1.6. Analizarea opțiunilor de încălzire cu emisii reduse de carbon dacă tehnologia permite
Indicatori cheie
I1.1. Achiziționarea sau producerea a cel puțin 30% energie provenită din surse regenerabile până în anul 2030 și 100% energie provenită din surse regenerabile până în anul 2050
Rezultatele monitorizării
Corpul H a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este dotat, din luna aprilie 2024, cu surse alternative de energie (panouri fotovoltaice), care care au produs până în momentrul de față 4240 kW care reprezintă un procent de circa 0,669% din consumul total al universității din ultimele 12 luni.
I1.1. Reducerea emisiilor de poluanți de la centralele termice ale Universității
Universitatea „1 Decembrie 1918” a înlocuit în ultima perioadă o parte din centralele termice cu unele mai noi și mai eficiente care au redus emisiile de gaze cu efect de seră, dar în momentul de față nu se poate preciza un procent de reducere, deoarece nu s-a efectuat un audit initial privind emisiile de gaze cu efect de seră. Urmează să realizăm un audit în perioada următoare, care să stea la baza revizuirii strategiei și a monitorizărilor ulterioare.
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a deține în parcul auto un singur autovehicul electric.
În ultima perioadă, universitatea a înlocuit corpurile de iluminat tradiționale cu corpuri de iluminat LED, program care va continua și în perioada următoare. In momentul de față corpurile de iluminat cu LED reprezintă un procent de 64 % din totalul corpurilor de iluminat.
Domeniul 2: APA
Obiectiv strategic
O2.1. Promovarea conservării apei prin utilizarea eficientă și management innovator.
Măsuri
M2.1. Studierea posibilității realizării unor sisteme de captare a apei pluviale și utilizarea acesteia la sistemele de irigație a spațiilor verzi sau ca apă menajeră
M2.2. Utilizarea resurselor de apă subterană, acolo unde este posibil, pentru a reduce utilizarea apei potabile de la rețeaua centralizată
M2.3. Implementarea sistemelor inteligente de irigare a spațiilor verzi
Indicatori cheie
I.2.1.Reducerea consumului general de apă și valorificarea oportunităților de utilizare a apei pluviale
Până în momentul de față Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia nu a derulat niciun proiect de valorificare a oportunităților de utilizare a apei pluviale.
I.2.2.Educarea angajaților și studenților Universității despre beneficiile conservării apei
Până în momentul de față Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia nu a derulat campanii de educarea angajaților și studenților privind beneficiile conservării apei.
Domeniul 3: CLĂDIRI
Obiectiv strategic
O3.1. Proiectarea, construirea, renovarea clădirilor cu asigurarea unui microclimat interior sănătos pentru utilizatori și reducerea impacului clădirilor asupra mediului
Masuri
M3.1.Creșterea eficienței energetice a clădirilor existente
M3.2. Proiectarea și constuirea clădirilor noi utilizând standarde ridicate de mediu și eficiență energetică
Indicatori cheie
I3.1. Renovarea și restructurarea clădirilor existente, creșterea eficienței energetice a acestora, proiectarea și constuirea clădirilor noi eficiente energetic.
După aprobarea strategiei de sustenabilitate Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia nu a mai construit clădiri noi, dar a derulat lucrări de întreținere și reparații la clădirile existente, astfel:
-Reparații: toate clădirile componente ale campusului universității (clădiri destinate activităților didactice sau administrative, cantina, Palatul Apor, cămine studențești) au fost reabilitate (reparate, vopsite și modernizate), atât pereții acestora, cât și pardoselile.
-Întreținere și curățenie: acestea cuprind verificarea periodică ale instalațiilor sanitare și electrice, igienizarea zilnică a zonelor sanitare comune și curățarea zilnică a spațiilor pentru buna desfășurare a activităților.
-Întreținerea zonelor verzi, constă în întreținerea gazonului și toaletarea arborilor și arbuștilor.
-Întreținerea echipamentelor, prin asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor electrice, uneltelor și sculelor de reparații, lifturilor și a aparatelor de aer condiționat.
Domeniul 4: MANAGEMENTUL DEȘEURILOR
Obiectiv strategic
O4.1. Realizarea unui plan de gestionare a deșeurilor și gestionarea acestora în parteneriat cu societăți autorizate pentru a reduce cantitățile de deșeuri depozitate
Măsuri
M4.1. Angajamentul pentru respectarea ierarhiei deșeurilor: evitarea, reducerea, reutilizarea, reciclarea
M4.2. Evaluare cantităților totale de deșeuri produse de universitate
M4.3. Stabilirea unor obiective pentru reducerea deșeurilor
M4.4. Compostarea fluxurilor majore de deșeuri organice
M4.5. Creșterea veniturilor din reciclare prin balotare internă și vânzarea directă a deșeurilor reciclabile pe piață
M4.6. Planificarea distrugerii interne securizate hârtiei din Universitate
M4.7. Asigurarea conformării cu legislația privind deșeurile și obiectivele interne și externe.
M4.8. Îmbunătățirea ratei de reciclare și reducerea cantităților de deșeuri trimise la depozitare.
M4.9. Întocmirea unui plan de gestionare a deșeurilor și a unor proceduri de management a deșeurilor.
M4.10. Introducerea obligatorie a colectării selective în universitate și în campus
M4.11. Îmbunătățirea gradului de conștientizare a personalului asupra mediului, a studenților și vizitatorilor și sprijinirea acestora în reducerea impactului lor asupra mediului
M4.12. Promovarea economiei circulare
Ținte
O4.1. Implementarea unui plan “zero deșeuri” în care care să fie integrate toate departamentele și operațiunile Universității
O4.2. Promovarea unei culturi “zero deșeuri”
Până în momentul de față nu a fost întocmit un plan de management al deșeurilor în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Domeniul 5: ALIMENTAȚIE
Obiectiv strategic
O5.1. Minimizarea risipei alimentare în cantina universității, sprijinire producției locale și durabile de alimente
Măsuri
M5.1.Aprovizionarea locală și durabilă cu alimente, reducerea deșeurilor alimentare.
M5.2. Dezvoltarea unei aplicații gratuite de alertă alimentară, pentru donarea alimentelor rămase
M5.3. Utilizarea de caserole din materiale ecologice pentru livrarea la pachet a mâncării
M5.4. Reducerea ambalajelor de unică folosință și a deșeurilor
Indicatori cheie
I.5.1.Prevenirea risipei de alimente prin creșterea eficienței operaționale și sisteme inteligente de achiziții
I.5.2.Minimizarea deșeurilor alimentare prin compostare și donarea de alimente
I.5.3. Oferirea opțiunilor alimentare mai sustenabile și etice în cantina universității
În ceea ce privește ambalarea mâncării, cantina utilizează caserole din materiale reciclabile (carton), iar Bufetul de incintă utilizează pahare de unică folosință (carton).
III. Concluzii
In urma analizei stadiului realizării măsurilor propuse în strategia de sustenabilitate, s-a constatat că doar o parte dintre măsurile propuse au fost realizate parțial.
Este necesar să se realizeze un audit intern, care să stea la baza revizuirii strategiei de sustenabilitate. Este necesară o revizuire a obiectivelor și măsurilor propuse prin strategie, precum și stabilirea unor indicatori cheie cuantificabili, care să indice eficiența măsurilor propuse prin strategia de sustenabilitate.
Elaborat,
Lect. univ. dr. Corcheș Mihai Teopent
Aprobată în Ședința Senatului Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
din 30 octombrie 2024,
P R E Ș E D I N T E
Conf. univ. dr. Attila Tamas-Szora
AVIZAT
Oficiul Juridic
Consilier juridic Sanda Tomuța