Ghidul Solicitantului „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil” – Apel II
Documente
Criterii de eligibilitate solicitanţi:
În cadrul apelului vor fi finanțate aplicațiile depuse de solicitanții eligibili, pentru cheltuielile declarate eligibile și angajate după 1 februarie 2020, în conformitate cu legislația specifică aplicabilă. Cheltuielile trebuie să fie plătite, în condițiile legii, începând cu data de 1 februarie 2020 și până pe data de finalizare a proiectului, respectiv 30 septembrie 2025 pentru spațiile de recreere și lectură modernizate și 31 decembrie 2025 pentru căminele modernizate, doar dacă se face dovada că sunt realizate în vederea atingerii obiectivelor proiectului. Proiectele a căror pregătire și faze inițiale (respectiv studiul de fezabilitate, proiectarea, inclusiv achizițiile publice) au început înainte de 1 februarie 2020 pot fi considerate eligibile pentru finanțare din cadrul PNRR numai pentru faze sau subproiecte clar definite (ca de exemplu, proiectare, proiectare de detaliu, construcție) care sunt puse în aplicare după 1 februarie 2020 și pentru care toate costurile sunt înregistrate după 1 februarie 2020 (dovedite prin ordine de începere a proiectării, lucrările și documentațiile justificative de proiectare/lucrări).
Activități Eligibile:
În vederea îndeplinirii țintelor 503, 505 și 506 menționate la punctul 1.1. din prezentul Ghid, vor fi finanțate activitățile prin care vor fi extinse/modernizate spațiile de recreere și lectură și căminele din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat acreditate și beneficiarii proiectelor vor avea în vedere următoarele:
⇒ includerea unei cerințe minime de reducere a consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 50% în cazul clădirilor renovate, în comparație cu consumul anual de energie pentru încălzire înainte de renovarea clădirii, ceea ce va conduce la o creștere cu 30% a economiilor de energie primară în comparație cu starea anterioară renovării;
⇒ cel puțin 90% din costuri să asigure îmbunătățirea eficienței energetice, aceste costuri fiind cheltuieli eligibile în cadrul prezentului apel;
⇒ activități de planificare a spațiului verde.
Calendar
Data deschiderii:
19 iunie 2024 10:00
Data închiderii:
26 iulie 2024 17:00
Modalitate de depunere a proiectelor
În cadrul prezentului apel, proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, disponibilă la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home, în perioada 19.06.2024-26.07.2024.
Informații suplimentare despre Apel regăsiți aici.