Programe de studii

Programe de studii
Drept

Program Acreditat, durata studiilor 4 ani/240 credite

Absolvenţii specializării Drept pot ocupa posturi de:

  1. Magistraţi;
  2. Avocaţi;
  3. Notari;
  4. Consilieri juridici;
  5. Jurisconsulţi;
  6. Cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi univesitar;
  7. Funcţionari superiori publici în administraţia de stat, centrală şi locală, în aparatul administrativ al justiţiei, poliţiei, în sistemul financiar-fiscal.

Competențe profesionale:

  • Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor și metodologiilor din domeniul juridic;
  • Aplicarea tehnicilor și instrumentelor specifice domeniului juridic;
  • Aplicarea legislației românești, a legislației europene și a celorlante instrumente juridice internaționale;
  • Interpretarea, corelarea și compararea instituțiilor juridice din dreptul național, dreptul european și dreptul altor state;
  • Aplicarea cunoștințelor necesare în culegerea datelor și informațiilor referitoare la o problemă de drept concretă;
  • Utilizarea legislației în vigoare în analiza situațiilor juridice, în aplicarea lor corectă din punct de vedere juridic și în soluționarea lor;

Competențe transversale:

  • Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiții de autonomie restrânsă și asistență calificată;
  • Familarizarea cu rolurile și activitățile specifice muncii în echipă și distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate;
  • Conștientizarea nevoii de formare continuă. Utilizarea eficientă a resurselor și tehnicilor de învățare pentru dezvoltarea personală și profesională. 

 

Vezi mai mult ...

Sociologie

Program Acreditat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Absolvenţii specializării Sociologie pot ocupa posturi de:

  1. sociolog;
  2. asistent cercetare în sociologie;
  3. specialist planificare teritorială;

Competențe profesionale:

  • Proiectarea și realizarea de cercetări sociologice în organizații, comunități, cercetări culturale și studii de piață;
  • Gestionarea sistemelor de informații bazate pe indicatori sociali;
  • Diagnoza problemelor sociale/sociologice și aplicarea în designul de politici publice și  sociale;

Competențe transversale:

  • Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă și responsabilă, de punctualitate și răspundere personală față de rezultat în conformitate cu codurile de conduită profesională;
  • Asimilarea tehnicilor de relaționare în grup. Dezvoltarea capacităților empatice de comunicare interpersonală și de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă;

Vezi mai mult ...

Asistenţă Socială

Program Acreditat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Absolvenţii specializării Asistență Socială pot ocupa posturi de:

  1. Asistent social;
  2. Asistent pentru îngrijirea persoanelor vârstnice;
  3. Asistent de cercetare în asistență socială;

Competențe profesionale:

  • Identificare, culegere de informații, documentare, evaluarea și înregistrarea informațiilor, analiză, evaluare și intervenție specifică pentru reducerea riscurilor sociale de la nivel individual, familial, de grup, comunitar și societal;
  • Elaborarea, implementarea și evaluarea proiectelor, programelor și politicilor de asistență socială pentru diferite categorii vulnerabile;
  • Dezvoltarea serviciilor și activităților de prevenire precum și a celor de suport acordate beneficiarilor sistemului de asistență socială;
  • Consultanță în accesarea resurselor comunitare pentru persoane și grupuri sociale excluse sau aflate în risc de excludere socială (instituții, servicii, prestații);
  • Consiliere și alte metode de intervenție specializate acordate în mediul familial sau instituțional cu respectarea valorilor și  principiilor specifice asistenșei sociale;
  • Comunicare și relaționare profesională. Beneficiari și alți factori sociali implicați;

Competențe transversale:

  • Abordarea obiectivă și argumentată, teoretic și practic a unor situații problemă în vederea soluționării eficiente a acestora cu respectarea valorilor și principiilor specifice asistenței sociale;
  • Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă transdisciplinară pe diverse paliere ierarhice la nivel intra si interorganizațional;
  • Autoevaaluarea obiectivă a nevoii de formare și identificarea resurselor și modalităților de dezvoltare personală și profesională în scopul inserției și adaptării la cerințele pieței muncii;

Vezi mai mult ...

Administraţie Publică

Program Acreditat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Calificări:

  1. consilier administrația publică;
  2. secretari de primării;
  3. funcţionari de stare civilă şi alţi funcţionari;

Competențe profesionale:

  • Utilizarea conceptelor și principiilor fundamentale de organizare și funcționare a structurilor administrative pentru inserția profesională în instituții publice și/sau private;
  • Identificarea și aplicarea dispozițiilor legale cu privire la sistemul administrativ, inclusiv inițierea și formularea de propuneri de acte normative și/sau administrative;
  • Comunicarea orală și scrisă, în limba programului de studii și într-o limbă de circulație internațională, a unor mesaje structurate referitoare la o problemă dată din specialitate;
  • Aplicarea instrumentelor strategice pentru dezvoltarea instituțională;
  • Administrarea activităților specifice din domeniu, cu respectarea eticii și deontologiei profesionale instituțională;
  • Identificarea, analizarea și rezolvarea problemelor din administrația publică, în mod cooperant, flexibil și eficient;

Competențe transversale:

  • Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient și responsabil, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor etice și a deontologiei profesionale;
  • Aplicarea tehnicilor de relaționare în grup, deprinderea și exercitarea rolurilor specifice în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală;
  • Autoevaluarea nevoii de formare profesională, identificarea resurselor, modalităților de formare,  dezvoltare personală, profesională, în scopul inserției și adaptării la cerințele pieței muncii;

Vezi mai mult ...

Educaţie Fizică şi Sportivă

Program Acreditat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Calificări:

  1. Profesor în învățământul liceal și postliceal;
  2. Profesor în învățământul gimnazial;

Competențe profesionale:

  • Proiectarea modulară (Educație fizică și sportivă, Sport și performanță motrică, Kinetoterapie și motricitate specială) și planificarea conținuturilor de bază ale domeniului cu orientare interdisciplinară;
  • Organizarea curriculumului integrat și a mediului de instruire și învățare, cu accent interdisciplinar (Educație fizică și sportivă, Sport și performanță motrică, Kinetoterapie și motricitate specială);
  • Evaluarea creșterii și dezvoltării fizice și a calității motricității potrivit cerințelor/ obiectivelor specifice educației fizice si sportive, a atitudinii față de practicarea independentă a exercițiului fizic;
  • Descrierea și demonstrarea sistemelor operaționale specifice Educației fizice și sportive, pe grupe de vârstă;
  • Evaluarea nivelului de pregătire a practicanților activităților de educație fizică și sport;
  • Utilizarea elementelor de management și marketing specifice domeniului;

Competențe transversale:

  • Organizarea de activități de educație fizică și sportive pentru persoane de diferite vârste și niveluri de pregătire în condiții de asistentă calificată, cu respectarea normelor de etică și deontologie profesională;
  • Îndeplinirea În condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea și desfășurarea activităților sportive;
  • Operarea cu programe digitale, documentarea și comunicarea într-o limbă de circulație internațională;

Vezi mai mult ...

Kinetoterapie şi Motricitate Specială

Program Acreditat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Calificări:

  1. Kinetoterapeut;
  2. Profesor cultură fizică medicală;

Competențe profesionale:

  • Proiectarea modulară și planificarea conșinuturilor de bază ale domeniului cu orientare interdisciplinară;
  • Organizarea curriculumului integrat și a mediului de instruire și învățare, cu accent interdisciplinar;
  • Evaluarea clinică primară (funcțională) și diagnoza nevoilor de intervenție kinetoterapeutică;
  • Realizarea programelor de intervenție kinetoterapeutică, cu caracter profilactic curativ și de recuperare;
  • Utilizarea metodelor și tehnicilor de intervenție kinetoterapeutică;
  • Utilizarea elementelorde management și marketing specifice domeniului;

Competențe transversale:

  • Organizarea de programe kinetoterapeutice în condiții de asistență calificată, cu respectarea normelor de etică și deontologie profesională;
  • Îndeplinirea în condiții de eficiență și eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea și desfășurarea activităților specifice intervențililor kinetoterapeutice;
  • Autoevaluarea obiectică a nevoii de formare profesională în scopul inserției și adaptabilității la cerințele pieței muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare personală;

Vezi mai mult ...

Terapie Ocupaţională

Program Acreditat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Calificări:

  1. Terapeut ocupațional;
  2. Specialist în evaluarea ocupațională a persoanelor cu dezabilități;

Competențe profesionale:

  • Operarea cu concepte fundamentale în domeniul psihologiei;
  • Proiectarea demersului de cercetare în domeniul psihologiei;
  • Identificarea și evaluarea nevoilor; ocupaționale ale clientului și a situațiilor problematice;
  • Managementul și promovarea terapiei ocupaționale;
  • Proiectarea și realizarea intervențiilor de terapie ocupațională;
  • Relaționarea și comunicarea interpersonală specifice terapiei ocupaționale;

Competențe transversale:

  • Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale prin folosirea cunoștințelor și înțelegerea sensului si relației dintre funcție vs. dizabilitate, mediu și sănătate;
  • Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipa multidisciplinară pe diverse paliere ierarhice;
  • Autoevaluarea nevoilor de formare continuă în vederea adaptării competentelor profesionale Ia dinamica contextului social;

Vezi mai mult ...

Asistență medicală generală

Asistență medicală generală

Resurse umane

Program autorizat, durata studiilor 3 ani/180 credite

Absolvenții specializării Resurse umane ocupă posturi de:

  1. Consultant în resurse umane;
  2. Specialist în relații de muncă;
  3. Specialist în dezvoltare organizațională;

 

Competențe profesionale:

  • Proiectarea și realizarea de cercetări sociologice (culegere, prelucrare și analiza de date, în organizații, comunități, cercetări culturale și studii de piață;
  • Gestionarea și utilizarea datelor sociale;
  • Diagnoza mediului organizațional și administrarea personalului;
  • Utilizarea adecvată a perspectivei sociologice mediului organizațional:
  • Identificarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane din organizație prin aplicarea de metode specifice;
  • Analiza comunicării sociale și organizaționale.

 

Competențe transversale:

  • Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă și responsabilă, de punctualitate și răspundere personală față de rezultat în conformitate cu codurile de conduită profesională;
  • Asimilarea tehnicilor de relaționare în grup; dezvoltarea capacităților empatice de comunicare interpersonală și de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă;
  • Utilizarea eficientă a resurselor informaționale și a resurselor de comunicare și formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicații software de specialitate, baze de date, cursuri on-line) atât în limba română cât și într-o limbă de circulație internațională.
Instituții de Drept Privat

Program Acreditat, durata studiilor 2 semestre/60 credite

Calificări:

  1. Expert jurist;
  2. Consilier de probațiune;
  3. Cercetător în domeniul științelor juridice;

Competențe specifice:

  1. Competențe exprimate în cunoștințe
    • Descrierea și aprofundarea conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice instituțiilor de drept privat;
    • Stabilirea de acțiuni, sarcini și responsabilități pentru rezolvarea problemelor specifice principalelor instituții de drept privat;
  2. Competențe exprimate în abilități
    • Dobândirea abilității de identificare și descriere a conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice activității specifice instituțiilor de drept privat  Stabilirea și ierarhizarea obiectivelor, identificarea riscurilor și determinarea resurselor pentru implementarea politicilor, programelor și proiectelor în domeniul instituțiilor dreptului privat;
    • Proiectarea de sarcini, responsabilități și ierarhii specifice politicilor, programelor și proiectelor la nivelul instituțiilor de drept privat;
    • Elaborarea și aplicarea de intervenții specifice dezvoltării și organizării activității aferente instituțiilor de drept privat;
  3. Competențe atitudinale
    • Respect pentru diversitatea socio-culturală a mediului public și privat  Interes și sensibilitate pentru problemele specifice dezvoltării activităților specifice instituțiilor de drept privat;
    • Motivația intrinsecă pentru rezolvarea problemelor care apar în activitatea specifică instituțiilor dreptului privat;

Competențe transversale:

  • Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient și responsabil, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor etice și a deontologiei profesionale;
  • Aplicarea tehnicilor de relaționare în grup, deprinderea și exercitarea rolurilor specifice în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală;
  • Autoevaluarea nevoii de formare profesională și identificarea resurselor si modalităților de formare și dezvoltare personală și profesională, în scopul inserției și adaptării la cerințele pieței muncii;
Ştiinţe Penale şi Criminalistică

Program Acreditat, durata studiilor 2 semestre/60 credite

Calificări:

  1. expert criminalist;
  2. expert jurist;
  3. expert prevenire și combatere a corupției;

Competențe specifice:

  • Competențe exprimate în cunoștințe
    • Descrierea și aprofundarea conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice științelor penale și criminalisticii;
    • Stabilirea de acțiuni, sarcini și responsabilități pentru rezolvarea problemelor specifice științelor penale și criminalisticii;
  • Competențe exprimate în abilități
    • Dobândirea abilității de identificare și descriere a conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice activității științelor penale și criminalisticii;
    • Stabilirea și ierarhizarea obiectivelor, identificarea riscurilor și determinarea resurselor pentru implementarea politicilor, programelor și proiectelor în domeniul științelor penale și criminalisticii;
    • Proiectarea de sarcini, responsabilități și ierarhii specifice politicilor, programelor și proiectelor la nivelul științelor penale și criminalisticii;
    • Elaborarea și aplicarea de intervenții specifice dezvoltării și organizării activității aferente științelor penale și criminalisticii;
  • Competențe atitudinale ​​​​​​​
    • Respect pentru diversitatea socio-culturală a mediului public și privat;
    • Interes și sensibilitate pentru problemele specifice dezvoltării activităților specifice științelor penale și criminalisticii;
    • Motivația intrinsecă pentru rezolvarea problemelor care apar în activitatea specifică științelor penale și criminalisticii;

Competențe transversale:

  • Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient și responsabil, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor etice și a deontologiei profesionale;
  • Aplicarea tehnicilor de relaționare în grup, deprinderea și exercitarea rolurilor specifice în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală​​​​​​​
Asistenţă Managerială şi Administrativă

Program Acreditat, durata studiilor 4 semestre/120 credite

Calificări:

  1. Asistent director/responsabil de funcție;
  2. Purtător de cuvânt;
  3. Specialist protocol și ceremonial;

Competențe specifice:

  1. Competențe exprimate în cunoștințe
    • Descrierea și aprofundarea conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice asistenței manageriale în sectoarele public și privat;
    • Stabilirea de acțiuni, sarcini și responsabilități pentru rezolvarea problemelor specifice asistenței manageriale în sectoarele public și privat;
  2. Competențe exprimate în abilități
    • Dobândirea abilității de identificare și descriere a conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice activității de asistență managerială în sectoarele public și privat;
    • Stabilirea și ierarhizarea obiectivelor, identificarea riscurilor și determinarea resurselor pentru implementarea politicilor, programelor și proiectelor;
    • Proiectarea de sarcini, responsabilități și ierarhii specifice politicilor, programelor și proiectelor la nivelul asistenței manageriale în sectoarele public și privat;
    • Elaborarea și aplicarea de intervenții specifice dezvoltării și organizării activității de asistență managerială și secretariat;
  3. Competențe atitudinale
    • Respect pentru diversitatea socio-culturală a mediului public și privat;
    • Interes și sensibilitate pentru problemele specifice dezvoltării activităților specifice asistenței manageriale și secretariatului;
    • Motivația intrinsecă pentru rezolvarea problemelor care apar în activitatea de asistență managerială în sectoarele public și privat;

Competențe transversale:

  • Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient și responsabil, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor etice și a deontologiei profesionale;
  • Aplicarea tehnicilor de relaționare în grup, deprinderea și exercitarea rolurilor specifice în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală;
  • Autoevaluarea nevoii de formare profesională și identificarea resurselor și modalităților de formare si dezvoltare personală și profesională, în scopul inserției și adaptării la cerințele pieței muncii;
Proiectarea şi Managementul Serviciilor Sociale şi de Sănătate

Program Acreditat, durata studiilor 4 semestre/120 credite

Calificări:

  1. Manager de proiect;
  2. Manager îmbunătățire procese;
  3. Manager de inovare;

Competențe specifice:

  • Definirea și aprofundarea conceptelor, metodologiilor și procedurilor specifice planificării, organizării, coordonării și controlului
  • Explicarea și interpretarea cadrului conceptual și metodologic al planificării, organizării, coordonării și controluluj
  • Stabilirea de acțiuni, sarcini și responsabilități pentru rezolvarea problemelor specifice managementului serviciilor sociale și de sănătate
  • Elaborarea și aplicarea de criterii și metode de evaluare a actjvitătilor și personalului din serviciile sociale și de sănătate
  • Elaborarea proiectelor de dezvoltare a serviciilor sociale și de sănătate

Competențe transversale:

  • Dezvoltarea strategiilor de muncă organizațională și managerială pe baza principiilor, normelor și a valorilor codului de etică profesională
  • Dezvoltarea capacităților empatice de comunicare interpersonală și de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă
  • Utilizarea eficientă a surselor informaționale și a resurselor de comunicare și formare profesională asistată atât în limba română cât și într-o limbă de circulație internatională
Dezvoltarea şi Managementul Resurselor Umane

Program Acreditat, durata studiilor 4 semestre/120 credite

Calificări:

  1. Specialist resurse umane
  2. Analist recrutare/integrare salariați
  3. Inspector de specialitate forță de muncă și șomaj

Competențe specifice:

  • Cunoașterea și aprofundarea principalelor teorii și practici privind dezvoltarea și managementul resurselor umane
  • Fundamentarea și optimizarea deciziilor la nivel organizațional privitor la dezvoltarea și managementul resurselor umane
  • Elaborarea și implementarea de strategii, programe și planuri de dezvoltare și management a resurselor umane
  • Analiza și optimizarea comunicării în mediul organizațional
  • Proiectarea de cercetări sociologice pentru soluționarea/ameliorarea problemelor de resurse umane
  • Dobândirea de abilități de elaborare și implementare de intervenții specifice problematicii resurselor umane

Competențe transversale:

  • Dezvoltarea strategiilor de muncă organizațională și managerială pe baza principiilor, normelor și a valorilor codului de etică profesională
  • Dezvoltarea capacităților empatice de comunicare interpersonală și de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă
  • Utilizarea eficientă a surselor informaționale și a resurselor de comunicare și formare profesională asistată atât în limba română cât și într-o limbă de circulație internațională

Utilizarea cookie-urilor este importanta pentru buna functionare a acestui site. Prin continuarea navigarii pe site va exprimati acordul explicit cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Citeste politica de cookie pe aici

OK